Din când în când mă întorc la tine ...
Mă simt singură doar pentru că sunt umană și am nevoie de cineva să mă iubească așa cum sunt. Mă fâstâcesc în cuvinte mari și din nou, după lupte cu propria personalitate mă trezesc într-un decor cunoscut. E același decor ca întotdeauna. Eu o fată simplă și înainte, o lume imensă.
Și am impresia că te pierd... Și mă doare să știu că poate într-o zi voi deveni din nou ceea ce am fost odată. Tu m-ai învățat să zâmbesc așa cum o făceam când nu cunoșteam tristețea iar acum simt cum mă apropii pas cu pas de aceeași soartă care mă înspăimântă.Și mi-ar fi și mai frică dacă timpul s-ar opri pentru o secundă din universul lui complicat și mi-ar cere să-mi amintesc. De mine, de un alt ,,tine”, de noi. De un trecut secetos plin de regrete, plin de umbre sinistre ce se întorc iar și iar... mă înspăimântă.
Din când în când mă mai bântuie. Mă cheamă spre el și simt cum fiori reci îmi străpung realitatea. Mă îndoiesc că voi mai scrie vreodată la fel. Mă îndoiesc că voi mai iubi vreodată la fel. Nici de visat nu mai visez. Prefer să mă zbat singură între universuri demonice, paralele. Odată și odată tot o să uit. Tot voi plânge și ultima lacrimă. Cât poate să mai dureze? .. O viață?
Lumi noi mă așteaptă ... un univers simplu. Pe care îl voi complica iar și iar cu iluziile mele. Pas cu pas am să străbat și ultimele veacuri. Și am să ma prăbușesc în genunchi și am să implor milă și am să plâng. Și nimeni nu mă va auzii. Doar urme pe perne, pe obraz șiroaie și noaptea caldă.
Dar în final mă voi ridica din nou.. Pentru tine, visule.. Pentru viitor... Pentru o altă vară și un alt început. La fel ca în trecut ... La fel ca în altă viață.
Baftă cititorule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu