De decor ...

    Poate că așa a fost să fie. Poate că niciodată nu m-ai iubit… Poate minciunile pe care le spuneai erau adevărate. E în regulă … Să nu crezi că nu pot trăii fără tine. Viața a fost mereu o scenă plină de piese de teatru, drame sau comedii… Tu ai ales să fi personajul principal într-un decor întunecat. Ai coborât straniu cortina și așa publicul nu mai vedea esența. Iar eu … mi-am uitat replicile.

   Cu pași tăcuți, năucitori într-o inimă bolnavă, în care umbrele joacă stele iar visele sunt

 simple vise, te-ai retras sub aceeași lună care ne veghea împreună. Ai început să ciopleși în scoarța minții cuvinte fără sens. Ai încercat mai târziu să le ascunzi. Degeaba.. Au rămas acolo pe veci… A plouat peste ele ani în șir. Și totuși, încă le mai pot citi ,,Lumea, iubirea mea, nu e decât o parte din cât însemni tu pentru mine”…

   Hmm… Mi-ai spus odată că plângi doar când iubești cu adevărat. Că e de-a dreptul imposibil să pleci când știi că locul tău e acolo. Culmea … Tu, ai ales să pleci, deși îmi șopteai mereu amărăciuni cum că eternitatea e doar un sfert din timpul pe care vrei să îl petreci cu mine.

   Prietenii mă întreabă dacă nu îmi e dor. Dacă nu sufăr sau cum de nu mă pierd cu firea de fiecare dată când îți aud surâsul. Mint dacă aș spune că nu o fac … Versurile mele, piesele fredonate zilnic sunt dovada vie că mi-ai lipsit. Atunci, de mult, când ai plecat, nu ai lăsat în urmă doar uimirea spectatorilor ci și dezolarea unui suflet tânăr.

   Un copil… Ce poate știi un copil despre iubire? … Tot ce poate modela el din plastilină e o inimă care ia orice formă vrea. Iar dacă o strânge în mână, se distruge. Urăște ca alți copii să se joace cu ea fiindcă o pot strica. Și el nu o va mai putea repara niciodată. Nu va mai fi la fel oricât s-ar chinuii. Ei bine, așa e și la maturitate … Adulții se joacă cu inima și învață cum să o păstreze la fel peste ani și ani, fiindcă odată sfărâmițată, nu își va mai revenii în veci …

   Aveți grijă de sentimente. Sunt unice, rare și totodată indispensabile… Cu fiecare sentiment aprofundat, luminile de pe scenă prind viață … Ai grijă să nu se stingă toate odată … Și decât așa, mai bine pe rând, în timp… 

Jurnalul unie adolescente, capitolul II

    M-am hotărât! Mă las de scris! Mă las și de muzică și mă apuc de studiat băieții. Nu știu de ce, dar cred că am o obsesie. Cum Mass-Media e obsedată de „DRAME” multicolore + politică extravagantă și mai nou mult, extrem de mult fotbal, cred că o să mă apuc și eu de postări gen:  Știre bombă! „Un anume el” a fost demoralizat că nu a luat BAC-ul și nu a reușit să îi dea papucii ,,unei anume ea”. Ar putea fi o coincidență, ar putea fi! ... Dar nu e ^.^ 
   Și da, poate că eu sunt singura de pe planetă care nu înțelege de ce băieții pot fi așa misogini atunci când nu au motive și drăguți atunci când caută. E clar, ceva e greșit cu ei. I mean, noi femeile, suntem absolut perfecte. Desigur, faptul că după o noapte lungă dimineața intrăm în reconstrucție și ne închidem în baie minim o oră, e o simplă problemă de autocunoaștere. :D 
    Am adus în discuție sexul masculin deoarece nu de mult, am cunoscut un tip. Părea personajul perfect desprins dintr-un basm. Vrăjeli gen : „frumoaso” , „ pana mea” ... De astea, erau la ordinea zilei. Doar că știi cum e? După o relație minunată, de lungă durată și multe altele eșuate, cuvintele astea pentru o fată nu sunt decât baliverne. Eu personal nu mai cred în ele. Și nu, nu e vorba că de la o anumită vârstă contează banii(știu că asta cred majoritatea băieților despre noi atunci când le spune „pas”) , e vorba de simplul fapt că zicala ,, Fapte, nu vorbe” merge! Bine, nu ne supărăm dacă ne alintați. Clar... Dar mai mult ne impresionează un mic(repet, mic!)act de gelozie decât un ,, ești liberă, eu nu te forțez” -.-  
    Șiiii revenind... Până în momentul în care i-am spus că am prieten și că degeaba se stresează, tipul era a 8-a minune a lumii. De sigur că după a urmat o serie de : „Cui îi pasă baby? Dă-i papucii! Eu te iubesc!” ... ( Total greșit -.- ) + mii de promisiuni pe care cred, defapt mai mult ca sigur le-a citit de undeva din broșurile unui liceu sau facultate care mint cu clasă ... 
   A fost în zadar din păcate(pentru el). Mai repede mă cuplam cu un castor care să fie sincer când pleacă, decât cu perfecțiunea întruchipată care doar lasă... Și îți spune: „Of, dar nu ești tu de vină! Eu sunt!” ... Și dacă mai pui și suflet, vai de tine prințeso....
   O altă chestie care m-a șocat zilele acestea(pe lângă faptul că jumătate din facebook era plin de faptul că Brazilia și-a luat-o de la Hitler ) a fost o postare a unei fete în care se mândrea că a luat BAC-ul :D ... Postarea suna ceva de genul: „ Mulțumesc lui Dumnezeu că am trecut cu 5! Acum nu mai trebuie decât să caut un bărbat cu bani care să mă iubească și sunt realizată! :) ” ... -.- Și da, mai târziu am observat că era pe bune totul.. I mean, tipa chiar asta mai așteaptă de la viață. Nici nu văd de ce ar vrea alt ceva. În fond și la urma urmei, e visul perfect. Găsești un prost care te întreține(dacă e „putred și bogat” e mai bine) și gata! Ești cea mai realizată persoană de pe Terra. Păcat doar că faci de râs sexul frumos ... 
   În fine, eu sunt mândră că am reușit să trec peste BAC(nu l-am dat... mai am 2 ani până atunci. Dar vreau să fiu în ton cu moda ^.^ ) și că vara asta mă voi distra de minune acasă, în pat(singură) pentru că nu-i așa? Afară plouă în continuu .... :) 



                                                                                             
                                                                                   O seară frumoasă ^.^