Of... Ce frumos sună liniștea. Vara. Mă termină moralicește. Căldura nu face decât să îmi încălzească amintirile reci cu tine străine... Și ascultăm împreună aceleași versuri mințind mereu că va fi bine. Dar nu! Că încă doare... După atâta timp... :)
Mulți îmi spun că sunt o aiurită cu vise deșarte. Mie îmi place să mă numesc doar ,,umană”. Și da! Poate nu voi fi capabilă să privesc cândva realitatea așa cum o vede un mare filozof. Poate eu mereu o voi vedea ca pe o entitate de-a dreptul abstractă...
În esență fiecare suntem lacrimi. Poate din ele ne naștem, ca mai apoi să murim din vina lor... Te întreb cititorule: Câte nopți ai simțit că amintirile te sufocă? Ca ești singur într-o singurătate cruntă? Că doar tu vezi lumea în negru și alb, în timp ce alții parcă o strecoară prin curcubeie?...
Nu fi trist! Oricât ar fi noaptea de lungă, până la urmă tot se arată zorile. Și ferice de cel ce le va privii cu sufletul zdrobit, fiindcă doar el se va vindeca întru-totul... Nu e greu să te ridici din praf... Ba parcă mai greu e să relizezi că ești acolo și că trebuie să faci ceva.
Noi ca și ființe suferim. De dor, de dragoste, de melancolie. Dar zâmbim! Gândul că mâine poate nu mai plouă nu face decât să ne adune pe toți și toate la un loc pentru a ne arăta ultimele raze de soare din acea zi. Și crede-mă, nu e nimic mai frumos decât un cântec de pian într-o noapte rece... Căci ea vine. Și parcă din instinct ne e frică de ea... Of! Sărmanii sentimentali! Atâtea lacrimi și nici un rod ...
În final ... Nu uita! Acum ești un adolescent plin de entuziasm, sau un adult cumpătat. Dar de visat vei visa mereu, de suferit vei suferii, iar să zâmbești într-o lume tristă, ei bine... Asta încă înveți... :)
Baftă cititorule ... ^.^
Prea sensibilă de fel ... Sunt ușor de rănit ... :)
Nu mai sunt sigură de nimic în ziua de astăzi. Cică cerul e albastru. Hm! .. Și dacă eu vreau să închid ochii ce facem? ... Stelele strălucesc. Da ... Dacă nu e înnorat. Și nu plouă ... :-J Mai bine să plouă! Nu? Măcar așa putem să ne desprindem cel puțin pentru un minut de lumea în care trăim ca să simțim stropii inofensivi prelingându-se pe fața noastră. Și atunci nu va mai fi o diferență între lacrimile care curg șiroaie și visele ce deja s-au risipit...
Hai să vorbim discuții. Abordez ușor,ușor un subiect delicat. Prima iubire. :) Citez: Lacrimile sunt acolo unde există sentimente ... („Poate așa pățești când iubești cu adevărat”) Pentru mine a fost ... SIMPLĂ ... :) Dar frumoasă. Ce să zicem? A trecut ca o adiere de vară caldă. M-a lovit din plin ce-i drept și m-a lăsat la pământ. Apoi mi-a aruncat o frânghie ca să mă ridic. La jumătatea ei, a ”scăpat-o” :) ... Am căzut în gol și m-am lovit de realitate. Ce frumos a fost...
Cu timpul am încercat să reclădesc din ruine o viață. Dar ce așteptări să am eu la 16 ani? Imperiile sunt deja acolo sus. Eu trebuie doar să le cuceresc :) ... Îmi plac oamenii pozitivi. Sunt mulți care nu au o viața roz. Dar o colorează în verde, stau la poarta Iadului și taie bilete! ... Și ăsta e un adevărat optimism :) E dovada că se poate!
Mă adresez prin acest articol ție! Celui rănit de dragoste... Crezi că ai căzut pe câmpul de luptă și că vei rămâne acolo pe veșnicie. Nu iubite cititor. Ești doar pierdut. Ți-e atât de greu să te ridici încât preferi să privești lumea de acolo de jos. Te compătimesc! Mă compătimesc! ...
Și nu ai altceva de făcut decât să găsești acea IUBIRE pierdută de mult. Până atunci ești singur. Între foi albe care mai de care mai perfecte. Te închizi între ziduri de tăcere și din când în când mai postezi pe Facebook : Îmi lipsești ... De parcă lor le pasă. Cu cât ești tu mai jos, cu atât pot urca ei peste cadavrul tău. „Nu suspina suflet cald ... Noi te iubim ...” aha ...
În final nu îți mai pot spune multe ... Nu suferii după persoana greșită niciodată ... Gândește-te așa: Ai grijă după cine plângi astăzi pentru că în schimbul acele suferințe tu dai o zi din viața ta :) ...
Multă baftă
cititorule!
