Comptine d'Un Autre Été

   Of... Ce frumos sună liniștea. Vara. Mă termină moralicește. Căldura nu face decât să îmi încălzească amintirile reci cu tine străine... Și ascultăm împreună aceleași versuri mințind mereu că va fi bine. Dar nu! Că încă doare... După atâta timp... :)
   Mulți îmi spun că sunt o aiurită cu vise deșarte. Mie îmi place să mă numesc doar ,,umană”. Și da! Poate nu voi fi capabilă să privesc cândva realitatea așa cum o vede un mare filozof. Poate eu mereu o voi vedea ca pe o entitate de-a dreptul abstractă... 

   În esență fiecare suntem lacrimi. Poate din ele ne naștem, ca mai apoi să murim din vina lor... Te întreb cititorule: Câte nopți ai simțit că amintirile te sufocă? Ca ești singur într-o singurătate cruntă? Că doar tu vezi lumea în negru și alb, în timp ce alții parcă o strecoară prin curcubeie?...
   Nu fi trist! Oricât ar fi noaptea de lungă, până la urmă tot se arată zorile. Și ferice de cel ce le va privii cu sufletul zdrobit, fiindcă doar el se va vindeca întru-totul... Nu e greu să te ridici din praf... Ba parcă mai greu e să relizezi că ești acolo și că trebuie să faci ceva. 
   Noi ca și ființe suferim. De dor, de dragoste, de melancolie. Dar zâmbim! Gândul că mâine poate nu mai plouă nu face decât să ne adune pe toți și toate la un loc pentru a ne arăta ultimele raze de soare din acea zi. Și crede-mă, nu e nimic mai frumos decât un cântec de pian într-o noapte rece... Căci ea vine. Și parcă din instinct ne e frică de ea... Of! Sărmanii sentimentali! Atâtea lacrimi și nici un rod ...
   În final ... Nu uita! Acum ești un adolescent plin de entuziasm, sau un adult cumpătat. Dar de visat vei visa mereu, de suferit vei suferii, iar să zâmbești într-o lume tristă, ei bine... Asta încă înveți... :) 

                                                                                Baftă cititorule ... ^.^