~Din
altă viaţă nu am amintiri …
şi nici de-aceasta nu-mi aduc aminte~
Atunci când ne-am născut, am adus lacrimi pe fețe calde,
zâmbete pe fețe reci și dragoste în inimi încleștate. Am fost mândrii să spunem
,,mama” pe limba noastră, că doar, ce e mai plăcut decât să zici ,,mama” pe
limba ta? Și ne-am făcut mari. Din strămoși viteji ne-am întrupat în
contemporani înțelepți.
Cică e simplu să trăiești într-o lume complicată. Să te legi de
cuvinte conturate de zeci de ori cu aceeași mină, niciodată destul de ascuțită
pentru a termina fraza… și mai presus de toate, să nu știi că te minți .. că
poate speri degeaba.
Și totuși ... ce fericire era
în ochii noștri lipsiți de păcat, gândul că acel „cândva” se apropie. Că vom fi
mari și mândrii, că ne vom înălța virtutea înainte tuturor pierderilor, că vom
înfrunta într-o țară frumoasă, un „cândva” nemilos.
Am pășit timizi pe
un drum crucial unui viitor. Fără speranțe. Doar tăcere. Atât. Realizezi încet
că ,,EI” nu îți cer ție să vorbești. Nu vor să îți știe părerea, nemulțumirea.
Te atrag zi de zi într-o sferă a nenorocului doar pentru a-ți arăta cât de
jalnică e viața aici. În țara nimănui, într-un univers al Lui.
Ți-aș cere să lupți. Să le arăți că țelul tău în viață e
absolutul. Să lucești asemenea unui Luceafăr. Dar într-o lume născută dintr-un
vârtej de spumă de la suprafața unei mări întunecate, e greu …
Și sunt nedumerită.
Încotro să o iau? Unde să fug de viitor? Te poți ascunde oare de ceea ce ție
scris în stele? … Pe mine însă, gândul că viața mea nu e așa clară precum visam
în copilărie mă înspăimântă. Sper mereu spre un mai bine. Spre un ,,cândva”
spre un „altceva”.
Și mi-e frică. Mi-e
frică că aș putea trăii o viață fără să deschid măcar ochii. Fără să mă trezesc
spre a spera la mai bine… În mintea mea se zbat două gânduri: „Ce sunt?” și „Ce
fac?”
Tu ce ești? Sau ..
spune-mi, ce vei fi? Încotro o iei în viață? Te lași ghidat de aceleași
principii demonice care te macină de când veacul? Vrei să fi la fel? La fel de
trist, la fel de comun?
Să te gândești la ce ți-a rămas. La praful de
fericire care mai plutește încă în aerul vieții tale. Și întreabă-te dacă mai
merită să lupți, dacă mai merită ca măcar odată în viață să știi că locul tău e
aici. Într-o lume unde dragostea e de fațadă iar ura doar există.
Multă baftă cititorule!
