Am auzit persoane spunând că „ fericirea nu e pentru ei ” ... Și am intrat în dubii. Oare e posibil ca fericirea să fie doar o înșelătorie? E posibil ca noi să nu fim născuți pentru a fi fericiți? ... Și oare cum ai putea fi fericit, dacă trist nu ai fost vreodată? ... Iar dacă nu ai iubit niciodată, nu ai de unde să știi ce e fericirea. Poate nu se simte la fel la toți. Poate pentru unii e un drog perfect în timp ce pentru alții e o simplă iluzie dăunătoare.
E greu să te decizi dacă îți pasă la început. Și încet, parcă i-ai spune ce simți. Ca să fi liber, sentimental, profund.. Apoi, dintr-o dată te retragi. Urmează nopți de resentimente, de gânduri .. Dacă după ce vorbești despre ceea ce simți vei ajunge să nu mai fi capabil să simți vreodată? Dacă vei plânge din nou zile de-a rândul întrebându-te ,, de ce? ” ? Dacă vei suferi și nu vei mai știi ce e fericirea? .. Dacă? ...
Dar niciodată înainte de a face ceva nu ne întrebăm „ Dacă voi fi fericit după? Sau dacă totul se va termina și îmi voi găsi în sfârșit liniștea mult dorită?” ... Și știți de ce facem asta? Pentru că de mici suntem obișnuiți cu faptul că, dacă ne pasă, vom avea categoric parte de un eșec murdar. Că ne va părea rău ... Vom regreta.Uneori e mai simplu să accepți soarta așa cum e. La prima prăpastie, să dai înapoi ... E prea greu să o ocolești ... Deși știi bine că vei trăii cu gândul că poate de partea cealaltă a prăpastiei e Paradisul, mai bine te rezumi la Infern. În fond și la urma urmei, tot acolo ne întoarcem ... Nu?
Hai să mai zâmbim din când în când și să prindem puțin curaj. Fiindcă cu fiecare zâmbet împărtășit cu ceilalți, primești în schimb o alternativă de a traversa prăpastia ...
Multă baftă cititorule :)
